De ce are Februarie, 29 de zile o dată la 4 ani?
În calendarul Gregorian cât și cel Iulian luna Februarie are o dată la 4 ani, 29 de zile iar în rest doar 28.
Acest lucru se datorează faptului că un ciclu complet al Pământului în jurul Soarelui este de 365,2422 zile, în acest caz dacă nu s-ar ține cont de acele zecimale, anotimpurile s-ar deregla astfel că la un anumit interval de timp în lunile de vară am avea iarnă și invers, astfel că un ciclu complet s-a rotunjit la 365 de zile și 6 ore, drept urmare la 4 ani cele 6 ore formează o zi fără de care anotimpurile s-ar decala!
Ştiaţi că:
marți, 4 martie 2014
sâmbătă, 16 ianuarie 2010
E C L I P S A
M I L E N I U L U I
Ştiaţi că: în data de 15 Ianuarie 2010 a fost o eclipsă inelară de soare, vizibilă o dată la 1000 de ani . Pământul se află pe o orbită apropiată faţă de Soare, iar Luna este prea mică pentru a acoperi complet discul solar.
O eclipsă atât de lungă nu se va mai produce timp de peste 1.000 de ani, sustin specialistii de la NASA, care au calculat că următoarea va avea loc pe 23 decembrie 3043.
duminică, 23 august 2009
LUNA
Stiaţi că ? LUNA - Şi-a luat numele de la zeiţa Diana care mai este cunoscută şi sub numele de Luna. Ea era zeiţa
luminii dată noaptea de Lună şi sora geamană a lui Apollo. În mitologia greacă ea este Artemis. Luna ca obiect, era
numită în mitologia greacă Selena.
luminii dată noaptea de Lună şi sora geamană a lui Apollo. În mitologia greacă ea este Artemis. Luna ca obiect, era
numită în mitologia greacă Selena.
duminică, 2 august 2009
TENTAŢIE
Ştiaţi că ? Anatomic este imposibil să-ţi lingi cotul. Cu toate acestea, 75% din cei ce află
încearcă să atingă cotul cu limba.
încearcă să atingă cotul cu limba.
FLUX ŞI REFLUX
Ştiaţi că ? Fenomenul de flux-reflux este datorat forţelor gravitaţionale dintre Pământ şi Lună?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)